Un plan utopic de real, scris de un posibil Minister al Mediului Reinventat Civic, ca să protejăm pădurile, râurile, animalele și tot ce ne face țara frumoasă. Pe înțelesul tuturor. Site educativ bazat pe proiectul Strategiei Națională de Conservare a Biodiversității
Ajută-ne să construim o strategie civică pentru protejarea naturii din România.
De ce să facem și noi o strategie de protejare a biodiversității în cadrul strategiei europene pentru aplicarea legii restaurării Naturii.
Pentru că protejarea biodiversității este esențială pentru echilibrul vieții noastre.
Filtrarea naturală a resurselor de apă prin ecosistemul forestier intact.
Susținerea polenizatorilor și a biodiversității necesare agriculturii locale.
Reducerea efectului de insulă de căldură și reglarea umidității aerului.
Aer oxigenat și spații verzi care reduc stresul și îmbunătățesc imunitatea.
Păstrarea peisajului natural și a zonelor de recreere pentru comunitate și de viață pentru animalele sălbatice. Nu suntem singuri pe planetă.
Dezvoltarea ecoturismului și a economiei circulare bazate pe natură.
Drumul nostru către o Românie verde și cu natura restaurată. Până în 2030.
Cu cifre /indicatori propuși spre discuție, nu săriți. Toate cifrele de mai jos, chiar și cele generice și nedefinite sunt date ca exemplu.
Fiecare acțiune contează în protejarea naturii și a biodiversității
Educă-ți copiii să iubească natura. Să o vadă. Să o simtă. Nu să o culeagă, taie, străbată cu ATV-ul sau polueze cu gunoaie. Citește postările noastre ca să înțelegi de ce biodiversitatea României este unică în Europa. Citește legi, caută și întreabă cum te afectează pe tine, dar și pe fluturașul de lângă tine o politică publică, un plan urbanistic, o autostradă, o microhidrocentrală. Nu te lăsa prostit de promisiuni politice. Cere date, studii. Știință.
Participă la acțiunile pentru protecția pădurilor și semnează petițiile de protecție a ariilor naturale. Participă activ la consultările publice când se propun legi, strategii, politici de mediu care afectează natura din jurul tău. Cum ar fi
Dacă observi tăieri suspecte sau poluare în pădure, a apelor, în orașul, satul sau comunitatea ta, folosește aplicațiile oficiale de raportare - de exemplu
Educă-ți media locală și grupul de prieteni, dar și comunitatea, autoritatea locală: primăria, consiliul judetean, prefectura, ministerul, guvernul, președintele.
Folosește hashtag-ul #jurnaldefaget pentru a crește vizibilitatea cauzei noastre în social media. Și orice cauză care protejează natura.
Află mai multe despre Strategia Națională pentru Biodiversitate 2030, Legea Europeană de Restaurare a Naturii și impactul lor.
Strategia Națională și Planul de Acțiune pentru Conservarea Biodiversității 2030 este documentul strategic care aliniază România la obiectivele globale de protecție a naturii. Acesta vizează extinderea zonelor protejate și restaurarea ecosistemelor degradate, oferind cadrul legal necesar pentru protejarea unor zone critice precum Pădurea Făget.
Legea Europeană de Restaurare a Naturii (Nature Restoration Law) impune statelor membre obligația de a implementa măsuri de refacere pentru cel puțin 20% din suprafețele terestre și marine ale UE până în 2030. Pentru Făget, acest lucru înseamnă sprijin legislativ pentru refacerea habitatelor naturale și limitarea intervențiilor distructive.
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) include obligații stricte privind protecția mediului. Fondurile europene sunt condiționate de respectarea principiului "Do No Significant Harm" (A nu cauza prejudicii semnificative), ceea ce înseamnă că orice proiect în apropierea Pădurii Făget trebuie să demonstreze că nu afectează integritatea ecosistemului.
Pădurile mature, precum Făgetul, funcționează ca rezervoare masive de carbon și reglează microclimatul local. Protejarea lor este cea mai eficientă și ieftină metodă de adaptare la schimbările climatice, prevenind eroziunea solului, inundațiile și atenuând valurile de căldură din zonele urbane adiacente.
